Cruc i Adele

Description
razboie purtare cu scop de a elibera pamantul sfanta

Please download to get full document.

View again

of 4
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 0 | Pages: 4

Extension: DOCX | Download: 0

Share
Transcript
  Cruciadele Chestiunile legate de srcinile şi cauzele războiului pentru Ţara Sfântă au o importanţă fundamentală. Cum au ajuns două dintre cele mai mari   religii ale lumii să recomande violenţa în numele lui Dumnezeu, convingându- şi adepţii că lupta pentru credinţa lor le va deschide porţile Raiului ori Paradisului? Şi de ce apelului la cruciadă şi la jihad i - au răspuns mii şi mii de creştini şi musulmani,   ştiind bine că ar putea avea de înfruntat multă suferinţă ori chiar moartea?” (Thomas Asbridge)   Cartea se inspiră din mina extraordinar de bogată a dovezilor scrise (sursele primare) din Evul Mediu: cronici, scrisori şi documente legale, poeme şi cântece  în diferite limbi, precum latina, franceza veche, araba, ebraica, armeana, siriaca şi greaca. Pe lângă aceste texte, studiul rămăşiţelor materiale –  de la castelele impunătoare la delicata artă a manuscrisului şi la monedele mărunte –   a adus o lumină nouă   asupra epocii cruciadelor. Pe tot parcursul cărţii, cercetarea srcinală a ţinut cont şi de volumul mare de studii moderne apărute pe acest subiect în ultimii 50 de ani.   Cuprinderea istoriei cruciadelor desfăşurate în Ţara Sfântă între 1095 şi 1291 într -un singur volum accesibil reprezintă o provocare extraordinară. Însă oferă şi oportunităţi uriaşe. Şansa de a schiţa firul principal al evenimentelor, scoţând la iveală realitatea viscerală a experienţei umane –   prin agonie şi extaz, groază şi biruinţă; şansa de a zugrăvi soarta şi atitudinile schimbătoare ale Islamului şi creştinătăţii. Mai oferă şi posibilitatea de a pune o serie de întrebări cruciale, legate unele de altele şi omniprezente despre aceste războaie sfinte epocale.   Naşterea cruciadelor ã Războiul sfânt, Ţara Sfântă ã Statele cruciate ã Reacţia Islamului ã Renaşterea musulmană ã Lumina credinţei ã Bogăţia Egiptului ã Războinicul sfânt ã Chemarea la cruciadă ã Sosirea regilor ã Richard Inimă -de- Leu ã Ierusalimul ã Lupta pentru supravieţuire ã Victorie în Orient ã Leul Egiptului ã Moştenirea cruciadelor –  acestea sunt doar câteva dintre subiectele abordate de Thomas Asbridge. Conciliul de la Clermont Cruciada săracilor  Drumul primei cruciade Cei patru șefi ai cruciad ei: Godefroy de Bouillon, Boemund de Taranto, Raimond al IV- lea de Toulouse și Tancred de Taranto.  Cruciadele  În Conciliul de la Clermont din 1095, în cadrul sinodului(adunare bisericeasca), Papa Urban al II-lea a anunțat public cruciada pentru eliberarea Țării Sfinte de sub ocupația musulmanilor, declarând nimicirea dușmanilor creștinătății și iertarea eternă a păcatelor pentru cei care vor lupta sub semnul crucii . Răspunsul a fost pozitiv, iar papa le - a spus episcopilor să se întoarcă în parohiile lor și să obțină   susținere pentru cruciadă pe fondul slǎbirii puterii selgiucizilor din Orient.   Fiecare grup de creștini trebuia să se supună seniorului local și să se autofinanțeze. Grupurile trebuiau să se mobilizeze în august 1096 și să pornească spre Constantinopol, unde aveau să se alăture armatei gigantice a Bizanțului, să - i izgonească pe turcii selgiucizi din Asia Mică și să înainteze spre sud, prin Siria, până la Ierusalim. Cavaleri și oameni de rând, țărani și meșteșugari, chiar și hoți și călugări , au pornit la   drum, conduși de Petru Eremitul și Walter cel Sărac. Cea mai mare parte dintre ei n - au ajuns niciodată în Palestina, fiind uciși, iar ceilalți au devenit hoarde de sălbatici și flămânzi.   Patru mari armate de cruciați s - au format și au ajuns până la Const antinopol pe rute diferite. Primul care a sosit, în decembrie 1096, a fost grupul din Lorena, din Franța de Nord și Germania, condus de Godefroy de Bouillon. Al doilea sosit a fost un contigent de normanzi din sudul Italiei, condus de către ducele Boemund de Taranto și contele Tancret. Un al treilea grup a ajuns din sudul Franței, sub contele Raimond al IV-lea de Toulouse. Cel de- al patrulea era compus din francezi, normanzi și englezi, sub comanda ducelui Hugh de Vermandoi, a lui Robert Curthose de Normand ia și a lui Stephen de Blois, sosind în mai 1097. Când au ajuns la Constantinopol, liderii cruciaților au fost supuși presiunilor de către împăratul Alexios I Comnen pentru a fi de acord că orice foste teritorii bizantine să - i revină lui. Pe cruciați aceste revendicări i- au nemulțumit și au început să - l bănuiască pe Alexios de motive oportuniste.   Traversând Asia Mică, cruciații s -au îndreptat spre Niceea, capitala turcilor anatolieni. Alexios a convins garnizoana de acolo să i se predea lui personal, și nu cruciaților, fapt care a întărit suspiciunile cruciaților  în privința împăratului bizantin. Armata s - a divizat, diferite grupuri cucerind orașele Tarsos, Antiohia și dincolo de Eufrat, Edessa. Bohemund din Taranto se proclama prinț de Antiohia, iar Baudo uin din Flandra ataca orașul Edes (Urfa sau Osroen), de dincolo de Eufrat. Majoritatea obiectivelor cruciaților au cedat ușor în față forțelor uriașe, predându - se înainte ca o armata turcească să le vină în ajutor. După Antiohia, cruciații s -au îndreptat spre Ierusalim.  Cruciadele Confruntare din timpul asediului Antiohiei (1097  – 98). Au ajuns în preajma Ierusalimului la 7 iunie 1099, găsind orașul sub control musulman și păzit de o garnizoană egipteană. Un alt grup de cruciați a sosit de la Genova cu mașinăriile de asediu necesare pentru atacul decisiv asupra zidurilor orașului. Bine pregătiți, cruciații au asediat Ierusalimul cu o armatǎ de 1300 de cǎlǎreți (cavaleri) și 12 000 de infanteriști cruciați englezi, francezi și germani, conduși de cavalerii nobili ca Raimond al IV- lea de Toulouse (Conte de Toulouse, marchiz de Provența și conte de Tripoli), Tancred de Taranto (cavaler normand, Principe de Galileea și regent al Antiohiei), Robert al II -lea de Flandra, Robert Curthose și Godefroy de Bouillon (Senior de Boui llon, Duce al Lotharingiei Inferioare și viitor suveran al regatului Ierusalimului).   Cetatea era apǎratǎ de doar 400 de cǎlǎreți fatimizi , trupe musulmane și mercenari nubieni conduși de guvernatorul fatimid Iftikhar ad- Dawla. După ce creștinii au năvălit peste zidurile exterioare și au intrat  în oraș, aproape toți locuitorii au fost uciși în acea după - amiază, în noaptea care a urmat și a două zi dimineață. Musulmanii, evreii și chiar câțiva creștinii care mai erau în oraș au fost masacrați fără nicio deo sebire. 70.000 de civili au fost măcelăriți. Mulți musulmani s -au refugiat în Moscheia Al-Aqsa, unde,  în conformitate cu o însemnare din Gestă, ...măcelul a fost așa de mare, că oamenii noștri se bălăceau  în sânge până la glezne... După cum scria Raymond   de Aguilers ...oamenii călăreau în sânge până la genunchi și la brida frâielor.   Tancred a cerut ca pradă de război cartierul templului și a   oferit aici protecție celor câțiva musulmani de aici, dar nu a putut împiedică uciderea lor de camarazii săi de arme. Atrocitățile din timpul asediului Ierusalimului au rămas o pată neagră în istoria creștinismului medieval. Justificarea oferită pentru ma sacrarea populației orașului: sângele necredincioșilor avea să purifice Orașul Sfânt.  Cucerirea Ierusalimului După masacru, Godfroy de Bouillon a fost numit Advocatus Sancti Sepulchri (Protector al Sfântului Mormânt), în 22 iulie 1099, el refuzând să fie    încoronat rege în orașul în care Cristos a purtat cununa de spini. Raymond a refuzat să primească vreun titlu. Dar victoria bătăliei de la Ascalon le -a permis creștinilor să fondeze Regatul Latin al Ierusalimului, Godfrey devenind doar suveran. Grosul arm atei cruciate s- a întors acasă, lăsându - l pe Godfroy cu o mică forță pentru a apăra orașul. Cruciații au  întemeiat patru regate latino- creștine în Palestina și Siria. Cruciadele au mai continuat încǎ douǎ secole, de pe urmă cǎrora câteva sute de mii sau chiar milioane de oameni și - au pierdut viețile. În mai puțin de un an, Godfroy a fost succedat de fratele sau, Baldwin I, la conducerea Ierusalimului, primind titlul de rege. Vestea succesului primei cruciade s- a răspândit în întreagă Europa, inspirând pe mulți să o reproducă. Cruciada nu a creat însă un climat politic stabil în Orientul Mijlociu.    Cruciadele Noii regi ai Ierusalimului s-au aflat într- o continuă stare defensivă, apărându - și teritoriul contra raidurilor repetate ale sarazinilor. Lumea musulmană s -a unit sub conducerea lui Zanghi, stăpânitorul Mosulului, iar în 1144, a recucerit Edessa.  În urma cuceririlor făcute, s - au creat mai multe formațiuni politice, conform sistemului politico -vasalic din Occident: Regatul Ierusalimului, Principatul de Antiohia, Principatul de Galileea, comitatele de Tripoli, Edessa, Jaffa, senioriile de Senioria de Tyr, Senioria de Ramla, Senioria de Kerak, Senioria de Ascalon, Senioria de Beirut, Senioria de Sidon, Senioria de Ibelin și altele. Organizarea lor este cunoscută din A șezămintele Ierusalimului , o culegere de norme juridice privind obligațiile și drepturile clasei feudale, care reprezintă expresia clasică a ordinii feudale.   Pentru menținerea ordinii în rândul populației cucerite și pentru înlăturarea răscoalelor s -au î  nființat ordine militaro- călugărești: Ordinul Ioaniților și cel al Templierilor, organizate la începutul secolului al XII- lea de călugării francezi și Ordinul germanic al teutonilor, spre sfârșitul aceluiași veac.  
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks