O Scrisoare Pierduta

Description
informatii opera

Please download to get full document.

View again

of 2
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 0 | Pages: 2

Extension: DOCX | Download: 0

Share
Transcript
  O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale   Gen:  dramatic De ce aparţine genului dramatic  A. Lista de personaje de la început, B. Didascaliile, C. Dialogul ca mod principal de expunere, D. Succesiunea de replici, E. Structura pe acte şi scene; De ce tocmai   comedie de moravuri? A. Prezenţa diverselor tipuri de comic, B. Personaje comice, C. O intrigă derizorie, D. deznodământ comic -amar) Specie:  comedie de moravuri COMEDIA  –    Etimologic, acest cuvânt provine din grecescul „Komoida”, care înseamnă „cântec de s ărbătoare” şi este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, cu acţiune şi deznodământ vesel. Scopul acestui tip de creaţie este de a satiriza viciile şi slăbiciunile unei societăţi, principiul ei director fiind „Ridens castigat mores” („Râsul vindecă moravul!”).   Context:   Opera comediografică a lui Caragiale include următoarele titluri:   1879: „O noapte furtunoasă”   1880: „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”   1884: „O  scrisoare pierdută”   1885: „D’ale carnavalului”   Temă:   istoria politică a statului român modern, în anul 1883. Toate personajele se implică sau contemplă de la distanţă marile evenimente politice din România secolului XIX: Revoluţia de la 1848; Lovitura de la Palat din 1866, Revoluţia de la Ploieşti şi Războiul de Independenţă. Farsa electorală din 1883.   Observaţie! „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri prin însăşi tema ei: viaţa de familie, respectiv viaţa publică a marii burghezii locale de la finele veacului al XIX -lea. Idee centrală:   O femeie adulterină, damă influentă în cercul politic al unui judeţ de munte, pierde o scrisorică de amor, trimisă de prefect, colegul de partid al soţului. Nae Caţavencu, un avocat oportunist, foloseşte această neglijenţă pe post de armă politică.   Idei principale şi   secvenţe:   Piesa e alcătuită din patru acte şi o sumedenie de scene: Actul I –   9 scene, Actul II  –   14 scene, Actul III  –   7 scene, Actul IV  –   14 scene. Pierderea scrisorii de amor Şantajul politic orchestrat de Nae Caţavencu   Tensiunile din partidul lui Zaharia Trahanache (depeşa anonimă)   Sosirea unei indicaţii „de sus” prin care candidatul urmează a fi un alt şantajist, Agamiţă Dandanache.    Nae Caţavencu pierde scrisoarea.   Cetăţeanul turmentat înapoiază scrisoarea adresantei.   Apele se liniştesc şi toţi petrec, insensibili la mizeria morală  a lumii din jurul lor. Problematică:   Dorinţa de parvenire a oamenilor de la putere împiedică o societate în tranziţie să se dezvolte.   Subiect:   Subiectul este linear, organizat pe un singur plan. Acţiunea devine din ce în ce mai întortocheată, organizată după principiul „bulgărelui de zăpadă”, episoade din ce în ce mai încâlcite se adună, se adună, intensificând tensiunea şi creând o stare de suspans îndepărtată prin rezolvarea conflictului.   Conflict:   Conflictul exterior se desfăşoară între cele două grupări politice opuse: tabăra Tipătescu -Trahanache,  partid aflat deja la putere, şi tabăra Caţavencu –    opoziţia cu ambiţii mari. Piesa este alimentată şi de conflicte mai mici, secundare: conflictul din interiorul partidului, declanşat de Farfuridi şi Brânzoven escu, membri care nu înţeleg jocul politic; conflictul amoros dintre Zoe şi Tipătescu; conflictul de opţiuni al lui Pristanda, care îl aprobă în sinea lui când pe Caţavencu, când pe Tipătescu.   Personaje:   Prefectul judeţului de munte: Ştefan Tipătescu  Vener  abilul preşedinte de comitete şi comiţii: Zaharia Trahanache   Soţia lui adulterină, amanta prefectului: Zoe Trahanache   Poliţaiul oraşului: Ghiţă Pristanda   Cetăţeanul turmentat    Opoziţia condusă de Nae Caţavencu, în acelaşi timp liderul ziarului „Răcnetul Carpaţilor”   Noul candidat, impus de sus: Agamemnon Dandanache Moduri de expunere dominante:  dialogul dramatic Particularităţi  stilistice:   1. Tensiunea dramatică e întreţinută de următoarele tehnici: introducerea elementelor surpriză, adevărate „lovituri de teatru”; modificarea raporturilor între personaje (Zoe - Tipătescu); amânarea rezolvării conflictului (de exemplu, prin dispariţia lui Caţavencu).   2. O comedie nu se suprapune cu noţiunea de „comic”( „comicul” este o categorie estetică, nu o specie a genului d ramatic). O comedie e caracterizată însă prin prezenţa mai multor tipuri de comic. În această piesă există: comic de situaţie (numărarea steagurilor), de limbaj ( pleonasm, atracţia   paronimică,  etimologia populară    –    „bampir”, „famelie”, „renuneraţie”,   tautologia    –    „enteresul şi iar enteresul”,   nonsensul    –    „Industria română este admirabilă, este sublimă putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”,   incoerenţa    –   discursul lui Farfuridi, clişeele  verbale - „ai puţintică răbdare”,   truism  - „o societate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”,   asociaţii  incompatibile - „curat murdar”,   echivocul semantic : „ceea ce merit în oraşul acesta de gogomani unde sunt cel dintâi… între fruntaşii politici”, la Caţavencu termenul de „capitalist” înseamnă „locuitor al capitalei”, iar faliţii sunt „oameni de fală”), de moravuri (piesa descrie o societate în care a te abate de la normele morale este în sine o regulă ), de nume (ZAHARIA TRAHANACHE –    „trahana” –    cocă moale, uşor modelabilă; PRISTANDA –   un dans popular în care se bate p asul pe loc fără a se porni în nicio parte, FARFURIDI ŞI BRNZOVENESCU –   personaje- marionetă, mărunte, DANDANACHE –    răsturnarea de situaţie, necazul), de intenţie şi de caracter (personaje care întruchipează defecte omeneşti, Caţavencu –   tipul demagogului, Tipătescu –     junele prim şi conducătorul abuziv, Farfuridi –   prostul fudul, Pristanda  –   tipul slugarnic, Zoe  –    cocheta adulterină, Dandanache –    demagogul, dar şi ramolitul).   3. În primul act, când Pristanda îi comunică lui Tipătescu scena pe care a surprins - o acasă la Caţavencu, suit pe uluci, el adaugă un comentariu deosebit de interesant pentru structura textului, poliţaiul precizează că atât de  bine vedea tot şi toate încât se simţea „ca la teatru”. Această referinţă a textului la propria sa natură este r  elevantă pentru stilul deschis al lui Caragiale, autoreferenţial!!!   Citate relevante:  Farfuridi: „trădare    să  fie (cu oarecare emoţie)   dacă  o cer interesele partidului, dar s-o  ştim    şi   noi...”    Nae Caţavencu:   „Industria   română  este admirabilă,  e  sublimă,  putem zice, dar lipseşte  cu desăvârşire.”   Caţavencu  (foarte ameţit,  împleticindu-se-n limbă,  dar tot îngrăşându -  şi  silabele):  Fraţilor!   (toţi  se-ntorc  şi -l ascultă.)   „După  lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată  visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat  şi  am progresat: ieri obscuritate, azi lumină!  Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!...  Iată  avantajele progresului!  Iată  binefacerile unui sistem constituţional!”   Titu Maiorescu în articolul    „COMEDIILE DOMNULUI CARAGIALE”:   „îndărătul   oricărei  comedii se ascunde o tragedie.”   În acest caz, este vorba de metehnele clasei politice româneşti, în cădere liberă, atrăgând după sine degradarea întregii ţări. În comediile lui Caragiale nu există niciun personaj pozitiv şi cu toate că dramaturgul nu îşi urăşte personajele, el le foloseşte pe post de marionete, pe post de oglinzi docile şi inconştiente menite a arăta ţării adevăratele ei chipuri.  
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks