Dizabilitate Versus Persoane Cu Nevoi Speciale

Description
Dizabilitate Versus Persoane Cu Nevoi Speciale

Please download to get full document.

View again

of 6
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 0 | Pages: 6

Extension: PDF | Download: 0

Share
Transcript
  Nr. 6, 2016  REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT 10 D izabilitatea rămâne o provocare pentru regi-murile constituționale de a-și respecta propri-ile valori [1, p.7]. Pentru a înțelege legătura dintre dizabilitate și discriminare, precum și cauzele și condițiile care de-termină excluderea socială a acestei categorii, este nevoie de a lămuri acest concept atât din punctul de vedere al încărcăturii de înțelesuri pe care o comportă, cât și a formelor de manifestare și a condițiilor care o generează.La această etapă de dezvoltare, există un șir de mo-dele pentru a deni dizabilitatea [2, p.125] – de la cele mai simple la cele mai complexe. În ultima perioadă de timp, atât terminologia cât și însuși conceptul de „dizabilitate” a suportat schim- bări radicale. Utilizat o perioadă îndelungată la nivel autohton, precum și la nivel internațional, termenul de „invalid”, care este unul categoric și absolut, a fost substituit de termenul „persoane cu dizabilități”, care redă caracterul parțial și relativ al stării acestuia [3,  p.14].Se pare că există cel puțin 23 de specialități, de pro-fesiuni diferite implicate în activitățile cu persoanele cu dizabilități și, desigur, nu toate utilizează aceleași deniții. Townsend sugerează că aceste deniții date de specialiști ar putea  grupate în cinci mari cate-gorii:  pierdere sau  anormalitate; condiție clinică; li - mitare funcțională; devianță; dezavantaj . Întrucât au fost elaborate pentru scopuri specice, niciuna dintre deniții nu poate  considerată corectă sau greșită [4,  p.17].Conform dicționarului de specialitate, dizabilita -tea  – însumează un număr de limitări funcționale ce  pot  întâlnite la orice populație. Dizabilitatea deri-vă dintr-o deciență, este determinată, dar nu în mod obligatoriu și univoc, de o deciență. Dizabilitățile  pot  determinate, cauzate de deciențe (zice, sen-zoriale sau intelectuale), de condiții de sănătate (boli  psihice), dar depind și de mediu [5, p.80].A.Racu și A. Danii consideră că dizabilitatea, de fapt, certică un decit de competență, determinat de restrângerea deprinderilor zice și psihice [3, p.8].Alți autori, din contra, în locul noțiunii de  persoană cu dizabilități  preferă noțiunea de  persoană cu handi -cap , deoarece consideră că dizabilitatea se referă la o afecțiune zică sau organică ce determină o stare critică pe plan psihologic, iar handicapul, fără a exclu-de asemenea destructurări, accentuează consecințele, dicultățile de adaptare la mediu [6, p.5] reprezentând nu numai o problemă individuală [7, p.447].De remarcat că conceptul de dizabilitate a evoluat  pe parcursul istoriei atât ca conținut, cât și ca formă de exprimare. În diferite perioade de dezvoltare pen-tru identicarea persoanelor ce sufereau de afecțiuni zice, senzoriale sau mentale, a fost folosită cea mai diversă terminologie: inrmitate, invaliditate, handi - cap, deciență . Această terminologie a evoluat odată cu evoluția conceptului de drepturi fundamentale ale omului și considerăm că a fost puternic inuențat de acesta.Până la schimbările calitative la nivelul drepturilor fundamentale ale omului se folosea conceptul de  per-  soane cu inrmitate  care trata persona cu dizabilități ca pe o deviație de la normalitate, caracterizată de neputința de a acționa în toate sau doar în unele do-menii ale vieții comunității din care fac parte.Ulterior, s-a instituit termenul de handicap  pentru a individualiza categoria persoanelor cu dizabilități.Însuși termenul de handicap este unul discrimina-toriu, de aceea căutarea unei deniții pentru persoa-nele handicapate care să e în același timp riguroasă și nonstigmatizantă a constituit obiectul preocupă-rilor unui număr mare de cercetători. Printre aceștia s-a remarcat P.Wood care a formulat propuneri de DIzABILITATE VErSUS   PERSOANE Cu NEVOI SPECIALE Teodor CÂrnAŢ, doctor habilitat, profesor universitar   Mariana  PAVLEnCU, magistru în drept, doctorand  Vitalie CoSTIŞAnU, magistru în drept  Din cauza discriminării care aduce cu sine marginalizarea şi segregarea anumitor categorii de indivizi vizaţi de astfel de practici, societatea actuală perpetuează inegalitatea în drepturi a oamenilor, judecându-i şi condamnându-i pe cei cărora nu le acordă nici măcar şansa de a putea să ducă un trai decent.Dizabilitatea este doar o chestiune de percepţie. Fiecare om poate face anumite lucruri – lucruri pe care alţii nu le pot face... Cvinte-cheie:   discriminare; marginalizare; segregare; indivizi; inegalitate; şansă; dizabilitate. *** Because of discrimination that brings marginalization and segregation of certain categories of individuals affected by such practices, current society perpetuates inequality, people, judge them and condemn them to those who are not given even a chance to be able to lead a decent living.Disability is only a matter of perception. Everyone can do certain things – things that others can not do ... Keywords : discrimination; marginalization; segregation; individuals; inequality; chance; disability.  11 Nr. 6, 2016  REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT reconceptualizare acceptate ulterior prin consens de Organizația Mondială a Sănătății. Inovația sa a con-stat în înlocuirea termenului handicap  prin trei con-cepte distincte [8]:  Inrmitate sau  deciență  – cuprinzând orice pier-dere, anormalitate sau dereglare a unei structuri sau a unei funcții anatomice, ziologice ori psihice (exem- ple: mutism, surzism, paralizie etc.).  Incapacitatea sau dizabilitatea  – înglobând ori-ce reducere, lipsă ori pierdere a aptitudinilor de a desfășura o activitate în condiții considerate normale  pentru ința umană. Acestea sunt de fapt limitări ale activității persoanei condiționate de inrmitate.  Handicapul   – orice dezavantaj de care suferă o anumită persoană ca urmare a unei inrmități sau a incapacității care o împiedică să satisfacă total ori  parțial sarcinile considerate normale pentru ea în ra- port cu vârsta, sexul sau alți factori sociali și cultu-rali. Această nouă deniție a stat la baza elaboră-rii Clasicatorli internațional al deciențelor, incapacităților și handicaprilor (ICIDH-1) , adoptat ca document de lucru de către Organizația Mondială a Sănătății în anul 1980 [9], care a reprezentat o schim- bare în atitudinea față de această categorie de persoană, dizabilitatea nu mai era privită ca o problemă de ordin  personal, dar ca o problemă de interacțiune a acesteia cu mediul zic sau cel social [10].Din logica conceptului inițial se înțelege că diza- bilitatea, incapacitatea devine handicap doar atunci când devin bariere în calea realizării condiției so-ciale a unei persoane concrete. De aceea nu toate deciențele, incapacitățile în mod obligatoriu deter-mină handicapul.În 1997 a fost adoptat Clasicatorul internațional al deciențelor, activităților și participării , care a sta- bilit că invaliditatea se exprimă în două dimensiuni: a  persoanei (privește caracteristicile individuale ale e-cărei persoane în parte); și a mediului [11], iar în anul 2001, OMS a elaborat Clasicarea internațională a fncționării, diabilității și sănătății [10] prin care s-a renunțat în totalitate la noțiunile discriminatorii fo-losite până atunci, așa ca invaliditate, handicap etc., și s-a dispus folosirea termenului de dizabilitate  ca ter-men general, global, utilizat pentru a desemna un fe-nomen multidimensional ce rezultă din interacțiunea dintre oameni și mediul lor zic și social, dintre carac-teristicile de sănătate și factorii contextuali [12,p.7].Totuși schimbarea profundă a conceptului de diza- bilitate a avut loc odată cu adoptarea Convenției ONU  privind drepturile persoanelor cu dizabilități,  care a încetat de a trata dizabilitatea ca pe o caracteristică ne-gativă a individului, catalogând-o drept o problemă a întregii societăți care nu se poate adapta la necesitățile individuale ale persoanei [13, p.14].De remarcat că nu doar noțiunea folosită pentru a individualiza această categorie a suferit schimbări, dar însăși încărcătura conceptuală a evoluat ind ca-racterizată de două modele: cel medical și individual sau social [14, p.251] care s-au succedat pe parcursul istoriei, prima ind caracteristică perioadei de până la adoptarea Clasicatorului internațional a deciențelor, activităților și participării din 1997, când de fapt s-a  pus temelia schimbării în abordarea acestui concept, schimbare care s-a produs în mod denitiv odată cu adoptarea CDPD din 2006.  Mdelul medical     postulează că problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi nu sunt altceva decât consecinţele directe ale decienţelor lor speci-ce [15, p.42], ceea ce îl consacră ca un model extrem de discriminatoriu, dar, ce este mai important, persoa-nele cu dizabilități resping acest model – ei spun că acesta a dus la scăderea respectului propriu, nedezvol-tarea abilităților vieții, educație slabă și un grad mare de neangajări. Toți recunosc că modelul medical duce la ruperea legăturilor naturale cu familia, comunitatea și societatea, în general [16, p.4].  Modelul social    a dus la o schimbare de accente concentrând atenția nu asupra limitărilor zice ale anumitor indivizi, dar asupra modului în care mediul zic și societatea impun serii de constrângeri anumitor grupuri sau categorii de persoane. În consecință, ajus-tarea care reprezintă obiectivul esențial al modelului individual devine o problemă a societății: în ce mă-sură aceasta este dispusă să-și ajusteze așteptările și  pattern-urile de comportament pentru a îndepărta ob-stacolele cu care se confruntă persoanele cu deciențe [4, p.39]. CDPD  la art.1  stabilește că persoanele cu dizabilități includ persoanele care au handicap zic, mintal, intelectual sau senzorial, permanent care în interacțiune cu alte obstacole poate împiedica parti - ciparea lor efectivă la viața socială, în aceeași măsu - ră ca și alți cetățeni [17]. Legea nr. 60 din 30.03.2012  a consacrat că  per-  soane cu dizabilități sunt considerate persoanele cu deciențe zice, mintale, intelectuale sau senzoriale, decienţe care, în interacţiune cu diverse bariere/ obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină şi e - cientă la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane, iar dizabilitatea este descrisă ca termen generic pentru afectări/decienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare, care denotă as -  pectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) şi factorii contextuali în care se regăseşte (factorii de mediu şi cei personali)   [18].Pornind de la concluziile formulate  supra , rezultă următoarele caracteristici ale dizabilității:este o deciență de ordin zic, mintal, intelec-a) tual sau senzorial;deciență ce creează un dezavantaj în raport  b) cu factorii contextuali (factorii de mediu și cei per-sonali).Conform Instrcținii privind modl de deter-minare a diabilității și capacității de mncă [19], cauzele dizabilității sunt următoarele:a) afecțiui geeale  – o afecțiune, o traumă, defect organic, care duce la limitarea în activitate și restricții de participare; b) afecțiui cgeitale sau di cpilăie  – afecțiune, traumă, defect organic, care a avut loc până  Nr. 6, 2016  REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT 12 la împlinirea vârstei de 18 ani și care duce la limitare în activitate și la restricții de participare;c) bală pfesială  – boală generată de inuența sistematică a factorilor nocivi caracteristici profesiei și de condițiile de muncă caracteristice unor ramuri de producție, care conduc la limitări de activitate și restricții de participare;d) accidet de mucă  – acțiunea factorilor care au produs accidentul de muncă în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și care conduc la limitarea în activitate și restricții de participare;e) afecțiui legate de paticipaea la lichidaea avaiei de la CAE Cebâl sau la alte accidete atmice  – cauzate de iradierea cu substanțe radioacti-ve a persoanelor ce au participat la lichidarea avariei de la CAE Cernobâl și a urmărilor ei;d) afecțiui legate de seviciul milita sau cel spe -cial   – sunt afecțiuni cauzate persoanelor încadrate în organele apărării naționale, securității statului și de menținere a ordinii publice, ca urmare a rănirii, con-tuziei, schilodirii sau afecțiuni contractate în timpul satisfacerii serviciului militar sau special.Conform datelor Raportului social pentru anul 2014, publicat de MMPSF al RM [20] în anul 2014, în Republica Moldova, numărul total al persoanelor cu dizabilităţi a constituit 183.953 (dintre care copii  – 13.446).Conform datelor Biroului Național de Statisti-că al RM [21], numărul estimat al persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova este de 184,4 mii de persoane, inclusiv 13,4 mii copii cu vârsta de la 0-17 ani. În ultimii 5 ani, numărul acestora a crescut în general cu 2,7%, iar în cazul copiilor a scăzut cu 11,3%. Persoanele cu dizabilități reprezintă 5,2% din  populația totală a țării, iar copiii cu dizabilități con-stituie aproape 2% din numărul total al copiilor din Republica Moldova. În medie la 10 mii de locuitori revin 520 de persoane cu dizabilități și 193 de copii cu dizabilități revin la 10 mii de copii cu vârsta de 0-17 ani [21].Persoanele cu dizabilităţi în proporţie de 62 la sută sunt din mediul rural, numărul lor ind în continuă creştere, iar comparativ cu anul 2010 s-a majorat cu 5,8%. Astfel, rata dizabilităţii pentru mediul rural constituie 553 de persoane la 10 mii de locuitori, com- parativ cu 469 de persoane cu dizabilităţi la 10 mii de locuitori din mediul urban. În aspect de gen, ponderea  bărbaţilor în structura persoanelor cu dizabilităţi este mai mare şi constituie 52,2%, iar la 10 mii de bărbaţi revin în medie 561 de bărbaţi cu dizabilităţi, compa-rativ cu 476 pentru femei [21].Din numărul total al persoanelor cu dizabilităţi, aate la evidenţa organelor asigurării sociale de stat, 71 la sută au obţinut dizabilitatea în urma unei boli obişnuite, 15 la sută sunt persoanele cu dizabilitate din copilărie, iar 7 la sută sunt copiii cu dizabilitate [21].Dacă ne referim la cauza care a determinat stabi-lirea dizabilităţii, constatăm că în proporţie de 96 la sută din cazuri, dizabilitatea a survenit în urma unei  boli obişnuite şi aproape 2 la sută pe motiv de boală  profesională şi accidente de muncă [22].În ce privește stabilirea calității de persoană cu dizabilități, aceasta se stabilește conform criteriilor și legislației în vigoare a ecărei țări.Studiul legislației existente la nivelul câtorva state ale Europei dezvăluie faptul că decizia privind atri- buirea calității de persoană cu dizabilități este luată în funcție de țară, de un medic sau o comisie, de-nite prin lege. Totodată, se constată faptul că cel mai adesea deciziile sunt luate prin evaluarea decienței raportată la baremuri vechi, rar reevaluate și astfel se evidențiază incapacitatea, și nu abilitățile [22].Documente de invaliditate, cu caracter de piese de identitate sunt emise în: Germania, Franța, Grecia. În Italia, Ungaria, Polonia, Slovenia se eliberează certi-cate care atestă calitatea de persoană cu handicap. Olanda, în schimb, eliberează certicate de capacitate în diferite domenii ale vieții [22].Așadar, există mai multe tipuri de abordare:Capacitate de a-și câștiga existența în: Germania, ã Austria, Lituania, Slovenia.Invaliditate evaluată medical: Belgia, Franța, Lu- ã xemburg.Limitare funcțională (CIF) pentru: Italia, Polo- ã nia, Ungaria.Capacitate socială pentru Spania. ã Capacitate pentru adaptarea la toate domeniile ã vieții: Olanda [22].Se pare că RM a aderat la modelul olandez de abor-dare a dizabilității analizând-o ca o capacitate de a par-ticipa la toate domeniile vieții sociale, această realitate  poate  ușor dedusă din caracteristicile dizabilității, dar mai ales din conținutul prevederilor art.14  al  Le -  gii RM privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități [23] care stabilește că drept criterii de bază  pentru determinarea dizabilității servesc: capacitatea de a studia și de a se instrui; capacitatea intelectuală  și comportamentul; capacitatea de autoservire și de autoîngrijire; capacitatea de comunicare; capacita - tea locomotorie și dexteritatea; capacitatea de muncă  păstrată și capacitatea vitală a organismului; capaci - tatea de participare la viața socială și profesională – determinarea de deciențe zice, mintale, intelectuale  sau senzoriale de lungă durată .La nivel național, dizabilitatea se determină de că-tre Consilil Naţional pentr Determinarea Dia-bilităţii şi Capacităţii de Mncă  sau structurile sale teritoriale, în temeiul instrucțiunii privind modul de determinare a dizabilității și capacității de muncă [19], după aplicarea măsurilor de diagnosticare, tra-tament și reabilitare [24] cu încadrarea persoanei în unul din cele trei grade de dizabilitate: severă, accen-tuată și medie. Criteriile de apreciere și determinare a dizabilității la copii în vârstă de până la 18 ani se determină con-form Ordinli comn al Ministrli Mncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministrli Sănătății și Ministrli Edcației al RM nr.13/71/41 din 28.01.2013 [25] . Astfel dizabilitatea severă  se acor-dă copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoîngrijire încă neformată sau pierdută, respectiv un grad ridicat de dependenţă zică sau psihică. Autono-  13 Nr. 6, 2016  REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT mia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, de aceea necesită îngrijire per-manentă; dizabilitatea accentuată se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activităţi potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vârstei se datorează unor limitări funcţionale motorii, senzoria-le, neuropsihice sau metabolice importante, rezultate din afecţiuni severe, în stadii înaintate, cu complica-ţii ale unor organe şi sisteme; dizabilitatea medie se acordă copiilor care au capacitatea de prestaţie zică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, cores- punzând unei decienţe funcţionale scăzute, ceea ce conduce la limitări în activităţi, în raport cu aşteptările corespunzătoare vârstei [26].La persoanele adulte angajate în câmpul muncii,  păstrarea capacităţii de muncă se evaluează în procen-te, cu un interval procentual de 5 puncte, după cum urmează [23]:1) dizabilitatea severă  – se caracterizează prin decienţe funcţionale severe provocate de afecţiuni, defecte, traume, care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este  păstrată în proporţie de 0-20%;2) dizabilitatea accentuată  – se caracterizează prin decienţe funcţionale accentuate provocate de afec-ţiuni, defecte, traume, care conduc la limitări de ac-tivitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este păstrată în proporţie de 25-40%;3) dizabilitatea medie  – se caracterizează prin de-cienţe funcţionale medii provocate de afecţiuni, de-fecte, traume, care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de muncă este  păstrată în proporţie de 45-60%, și doar persoanele cu decienţe funcţionale uşoare care-și păstrează ca- pacitatea de muncă în proporție de 65-100% nu sunt încadrate în grad de dizabilitate [23].Decizia nală privind gradul de dizabilitate și pro-centul păstrării capacității de muncă a persoanei ex- pertizate, precum și recomandările generale privind activitățile și serviciile de care persoana cu dizabilități are nevoie în procesul incluziunii sociale se înscriu în Certicatul de dizabilitate și capacitate de muncă, și în Programul individual de reabilitare și incluziune socială [27].Conform datelor oferite de Biroul Național de Statistică [21] în anul 2014, printre maladiile care determină gradul de dizabilitate severă în proporţie de 43,2 la sută sunt tumorile, 18,2 la sută din cazuri sunt determinate de bolile aparatului circulator, după care urmează bolile aparatului digestiv. Dizabilitatea accentuată este acordată preponderent persoanelor care suferă de boli ale aparatului circulator şi tu-mori, care însă au o proporţie mai mică comparativ cu dizabilitatea severă. În cazul dizabilităţii medii, în topul afecţiunilor se plasează bolile aparatului circulator, tumorile şi bolile sistemului nervos . În categoria altei boli sunt incluse boli ca tuberculoza,  bolile ochiului şi anexelor, bolile aparatului respira-tor, care însă ocupă o pondere mai mică în structura dizabilităţii.Pornind de la analiza opiniilor existente și de la  prevederile legale, rezultă că la categoria persoanelor cu dizabilități urmează a  atribuite doar persoane-le încadrate ocial în cele trei grade de dizabilitate  – sever, accentuat și mediu, altfel spus, persoana care a fost recunoscută ca având o dizabilitate printr-un document ocial eliberat de o autoritate competen-tă. Fapt care a fost reiterat și în practica Comitetu-lui ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, Cauza Ms. S.C. contra Braziliei [28]. Nu suntem de acord cu acest punct de vedere și considerăm că dizabilitatea urmează a  stabilită în orice caz, indiferent de faptul dacă aceasta este sau nu certicată în mod ocial de către organele abili-tate. Această convingere rezultă din esența princi- piului egalității și celui al nondiscriminării care pro-clamă egalitatea în drepturi a persoanelor, indiferent de condiția acestora și, pe de altă parte, acest aspect este susținut și prin prevederile CDPD [17] și al Le-gii RM privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități [23], care nu leagă prezența dizabilității de faptul certicării acesteia în mod ocial. Suntem siguri că în orice societate, inclusiv în cea națională, există persoane cu dizabilități, care din anu-mite considerente nu s-au adresat autorităților compe-tente pentru a le  atribuit certicatul de dizabilitate, aceasta nicidecum nu înseamnă că persoana respec-tivă nu se poate prevala de protecția legislației în vi-goare împotriva faptelor de discriminare pe criteriu de dizabilitate. Reieșind din logica acestui raționament, sunt protejate împotriva faptelor de discriminare pe criteriu de dizabilitate toate persoanele care prezintă o deciență de ordin zică, senzorială sau intelectuală, indiferent de faptul dacă această circumstanță a fost constatată printr-un înscris ocial.După cum s-a putut observa pe parcursul aces-tui capitol, abordarea tradițională a persoanelor cu dizabilități este tradusă pentru o perioadă lungă de timp  printr-o percepție a individului, luând în considerație decitul său, ca și cum ar  șterse alte aspecte care compun individualitatea și participă la construirea  personalității subiecților în cauză. Cert este faptul că nu există o deniție internațională a dizabilității. Abordările sunt variabile de la o țară la alta, precum și în interiorul lor [29, p.25].Categoriile ,,deciență”, ,,incapacitate” și ,,han-dicap”, folosite pentru a individualiza persoanele cu dizabilități, nu sunt imutabile și absolute; ele au fost și sunt denite într-o mare varietate de moduri de-a lun-gul istoriei, în interiorul unor societăți particulare și în anumite contexte sociale date. Faptul că denițiile dizabilității sunt mai degrabă relative decât absolute a determinat ca unii sociologi să ajungă la concluzia că aceasta ar putea  corect înțeleasă numai ca un ,,con-struct social” [4, p.21] la fel de mult înrădăcinat în factori de ordin cultural, social, politic, legal de ase-menea și în cei de natură biologică [29, p.26].Adepții conceptului dizabilității ca construct social descriu dizabilitatea și, în special, pe cea de intelect, drept una dintre stigmatele cele mai puternice exis-tente. Odată etichetată cu această sintagmă, persoana este înconjurată de tot felul de profeții ce țin de auto-
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks