125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf

Description
1. TEATRU M EŞTER UL M A N O LE DRAMÂ 1927 Lui Sextil Puşcariu PERSOANE VODĂ MANOLE MIRA STAREŢUL BOGUMIL GÂMAN ZIDARn: întâiul, a fost cândva cioban Al doilea,…

Please download to get full document.

View again

of 88
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Education

Publish on:

Views: 0 | Pages: 88

Extension: PDF | Download: 0

Share
Transcript
  • 1. TEATRU M EŞTER UL M A N O LE DRAMÂ 1927 Lui Sextil Puşcariu PERSOANE VODĂ MANOLE MIRA STAREŢUL BOGUMIL GÂMAN ZIDARn: întâiul, a fost cândva cioban Al doilea, a fost cândva pescar Al treilea, a fost cândva călugăr Al patrulea, a fost cândva ocnaş Al cincilea Al şaselea Al şaptelea AI optulea Al nouălea UN BÂIAT DE CURTE COPH ŞI AJUTOARE UN SOL ŞI DOI SULIŢAŞI ALŢISULIŢAŞI TREI CĂRĂUŞI BOIERI, CALUGÂRI FEMEI, NOROD ŞI ROBI Locul acţiunii: pe Argeş in jos. Tinip niitic românesc. 208
  • 2. ACTUL ÎNTÂI Cămara de lucru a Meşterului Manole. Multe, foarte multe lumânâri aprinse pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e un chip mic de lemn al viitoarei biserici. Stareţul Bogumil, şezând în faţa mesei, priveşte drept înainte, din când în când clipeşte repede din ochi. Găman, figurâ ca de poveste, barba lungâ împletită, haina de lână ca un cojoc, doarme într-un colţ mişcându-se neliniştit în somn, când şi când scoate sunete ca un horcăit şi ca un suspin în acelaşi timp. Meşterul Manole, la masă, aplecat peste pergamenteşi planuri, măsurâ chinuit şi frământat. Noapte târziu. SCENA I M ANOLE, BOGUMIL, GĂMAN M ANOLE (du căn du-şi m âna deznădăjduit prin păr): A ju tă-m ă, cu vioase — altfel! A ltfel! — Nu cu sfaturi m ai p resu s de fire! 0 , câte piedici şi împotriviri! BOGUM IL (fă ră a se m işca, cu voce monotonă, ca a u n u ia care-şi are un drum , de la care nu se mai abate): N u m ai m ăsura! M ANOLE: N ici m agie albă nu fac, nici magie neagră. Im p otriva cu getu lu i, ochiul se mai bizuie încă — BOGUM IL: Pe m ăsurări? De şapte ani tot măsuri cu cel u n g h i de aram ă, şi nici o izbândă. M ANOLE: Ce să încep? BOGUMIL: Ţi-am spus. M ANOLE: N u. Eu nu! BOGUMIL: Va trebui. M ANOLE: B olta, ce s-a prăbuşit ieri, n-a fost prea grea. C ercetează şi tu . N-am aşezat tem eliile pe şovăiala n isip u lu i. A dâncim ile şi înălţim ile a suta oară le m ăsur. S o co telile su n t bune, tăiate în cremene toate. Şi cele pen- 14 Comanda nr. 70389 209
  • 3. tru arcuri, şi cele pentru laturi, deopotrivă spre miazăzi şi miazânoapte. BOGUMIL: De-acum tac. Orice alt cuvânt e de prisos. MANOLE: Părinte Bogumile, ajută-mă! BOGUMIL: Numai în iad se socoteşte. Acolo, în împă- ( răţia virtuţilor întoarse, toate sunt după măsură: şi coar- nele dracilor, şi cozile galbene. Acolo numărul stăpâneşte în întocmiri, în sinoade, în bolţi şi în clădiri... P riveşte numai cu luare-aminte semneie roşii de pe pergam entele astea afurisite: unele ţapene, altele şerpuitoare şi-ntorto- cheate. Orice număr pare o iscălitură schim onosită de drac. Uite, numărul ăsta trebuie să fie iscălitura lui Mamon, că are burta mare. Asta a lui Scaraoţchi, că e subţire şi pare uscată de tusea cea seacă. Asta trebuie să fie a lui Moloh, că se sprijineşte cu îngâmfare în sceptru. A sta trebuie să fie a lui Belzebub, că-i flutură steagul neruşinării pe cap. Vezi barba mea? Sunt bătrân, dar socoteală în viaţa mea m ult greşită — încă n-am făcut. Şi dacă totu şi fac, o fac ca în ceruri: zic unu şi gândesc trei. Mă jur pe Paraclit. în împărăţia lui Dumnezeu, a socoti e un păcat ceva mai mic decât necinstirea sâmbetii, dar neapărat mai greu decât călcarea poruncii a şasea. Nu, Manole, pe m ine nu mă prinzi în jocul acesta necurat. MANOLE (se ridică am eninţător): Cine-mi dărâmă zi- durile ? BOGUMIL: încotro ameninţi, M anole? Spre stânga, unde in clipa aceasta răsare o zodie nebună, spre dreapta, unde norocul apune? Spre puterile de sus, sau spre cele de jos? MANOLE: în toate părţile, părinte, în toate părţîle. Sunt veşnic la început de drum. Se petrec lucruri necu- rate pretutindeni. între pietrele atâtor îm potriviri care voinţă nu s-ar fi mâcinat până acum ?! 210
  • 4. (Pauză scurtă.) BOGUMIL ( după un lung suspin): într-o seară am ieşit pe malul A rgeşului. Apele erau crescute până-n gura vadu- lui. Şi în năvala apelor — un sicriu plutind văzui. Apoi altul — pe urmă altul — pe urmă cinci — pe urmă zece — şi tot mai m ulte — pe urmă fără de număr — ca o plutire de trunchiuri spre marile ferestraie. Şi cum n-a fost vede- nie trebuie să cred că a fost aievea. Tot atât de adevărat e că în sat copiii nu mai cresc şi ţâţa femeilor nu mai dâ lapte. Printre oameni umblă vântul cu veştile. Zidurile tale s-ar prăbuşi, fiindcă le clatină strigoi neliniştiţi. în- tr-o zi au dezgropat cimitirul şi ca să nu mai rămâie nici un mort în pământ, au dat drumul sicrielor pe Argeş. O săptămână întreagă au tot venit pe Argeş cele o mie de sicrie — sunând surd ca buţi hodorogite. (Cu un suspin.) Ci eu ştiu că nu morţii răi zădărnicesc înălţarea bise- ricii. Mai sunt şi alte puteri, mai mari decât morţii răi. MANOLE: Ţi-am spus, să nu mai vorbim. BOGUMIL: Şi eu ţi-am spus: lasă-mă să mâ rog. Dar tu nu vrei să faci jertfa, şi pe mine nu vrei să mâ laşi să mă rog. (Se ridică.) Mă duc! Femeile noastre au ieşit lângă râu la miezul nopţii şi au stâns lumânări în apă, pentru a dezlega blestemul, dacă e blestem . Dar nu a fost. Tu ai aprins candelă deasu- pra chipului mic — tot în zadar. Un singur lucru mai poate să ajute. MANOLE: A fost odată săpat în piatră: să nu ucizi. Şi alt fulger de atunci n-a mai câzut să şteargă poruncile! 211
  • 5. BOGUMIL: Mă duc să mă rog. Pentru tine — eu, nevrednicul, — ca să învingi zădărniciile. MANOLE (strigă): Cum e? Cine e? Ce e? BOGUMIL: Nu e apă şi nu e foc — sunt puterile! Ele dispreţuiesc întinderea locului şi ies când vor de subt legile vremii. Le crezi aici, şi eie din întâia beznă răspund. Le crezi acolo, şi ele dănţuiesc cu înfricoşare în noi. Zi: Doam- ne, Doamne. MANOLE: Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit? BOGUM3L: Străbătut de roşeaţa amurgului cobor de la mânăstire aici. După miezul nopţii bat drumul inapoi. în fiecare zi mai aproape de pământ, barba mi-o pieptăn prin spini. Acasă mă rog. Aici mă rog — şi pe drum, şi pretutindeni. Pentru tine şi pentru biserica ta, pentru tine şi steaua răsăritului. Lipseşte încă ceva, dar nu suntem părăsiţi. GAMAN (sare dintr-o dată în picioare, cuprins de pani- că, cu glas greu): Meştere, meştere, meştere. (Incet de tot.) Meştere! (Apoi tot ntai tare.) Se deschid porţile fără de chei. Acum iese o putere ce gâl- gâie, acum o zburătoare în văzduh s-azvârle, acum o cără- midă, acum un os, acum un cap — ochi bazaochi, frunte- vălătuc — toate negre, nici una curată. Asta ce-i! A-u, a-u, a-u!! Pomilui nas, Boje moi! Tăria albastră a lum ii ples- neşte, bul-bul-bul se suge balta! Iată stihii frecate una de alta şi pietre sfărâmate in fălci subpământene. Huriue moara smintelilor dedesubt şi se invârte. De acolo, în pofida noas- tră, şi de mai departe se dă drumul sorţilor. Ce staţi? Ce întrebaţi ? Puteri fără noimă n-au de lucru şi macmă din stâncă făină pentru gurile morţilor. E o invârtire. E un vâr- 212
  • 6. tej. Şi auie trist, cu ameninţare, ca în noapte de inceput, ca în noapte de sfârşit! Pomilui nas, Boje moi! (Amăndoi il privesc cu fiori.) MANOLE: Zmeul nostru bătrân visează rău şi ghiceşte faptele depărtărilor. BOGUMEL: Î1 ard tălpile, parc-ar călca în străchini cu lapte fierbinte pentru câini. GÂMAN (agitat)'. Subt vrej de-acolo se aude a-a-a-a prelung, u-u-u! De dincolo — e-e-e ca un râs. Că sunt puteri fără grai, numai aşa: i-i-i! puteri nebotezate şi fără de nume, prin tărie berbeci de cetate, la faţă fără măsură, prin poreclă ruşine şi scârbă. Le alungi cu cru- cea, ele răspund cu ură. (Se scutură fantastic, împrăştiind din lănă nisip şi pămănt ca un sunet prelung, sinistru, nearticulat; imită zgomotul, ce l aude de subi pămănt.) A -u, a-u, a-u!!! Râcăie subt pământ, a-u, departe, subt m unte!!! Şi în împărăţia de subt picioare vr-vr, vr-î-î-î-î — !!! A-u, a-u! (Se scutură enorm, sare pietriş din lănă pe pergamente.) Le dârdâie dinţii — se scutură necuratele, — o, o! Nu e nimeni să sprijinească zidurile? Cu spatele vreau să le ţin. Zidul se mişcă, se zbate în friguri pământul. Şi nu sunt frigurî de născare ci friguri de prăbuşire! Vr-vr, vr- u-u-uuu!!! Orăcăie în pustiire — aici broaştele, dincolo puterile marile! Bu tăvăluc! Cau-cau-cau! BOGUMIL: De ce nu-1 trimiţi să se culce în podul cu fân? Prea ne sperie in fiecare noapte. MANOLE: Smuceşte-1 de mânecă sau toarnă-i pe rană uleiul din candelă. BOGUMIL: Păcat că are doi ochi în loc de unul la 213
  • 7. rădăcina nasului, altfel căpcăunul ar fi intreg şi fără meteahnă! (îşi udă măna într-un vas cu apă şi l stropeşte pe faţă.) Grozav se munceşte. Noapte de noapte, că nu ştii cum mai trăieşte. Trezeşte-te, Gămane! GÂMAN (se trezeşte): 0, o, Boje moif BOGUMIL: Să nu te vadă vreun copil sau vreo fem eie slabă la băierile inimii că ia de la tine boala căderii!! Trezeşte-te, Gămane!! Te ţii de mână cu poreclitele şi joci tontoroiul în jurul nostru. GĂMAN (îşi duce măna peste frunte, prin păr, scâncind ca un copil cu un glas nespus de nefericit)'. 0 , o, o! Sărac sufletul meu, amărâtă inima mea! O, o, o! Izbăvi nas, Gospodi! (Se duce iarăşi la loc, se trănteşte acolo in sonin.) MANOLE (către Bogumil): Mai degrabă decât credem o să apară păzitorii de noapte, vestindu-ne prăbuşirea. Părinte, inimă de serafim îţi trebuie să nu te cutrem uri de arătările lui. Stăm neajutoraţi ca nişte păsări mari speriate de tunet. BOGUMIL (ascultă în noapte): Ochiul cerului să ne păzească. Ascultă — coceni de brad cad pe şindilă — poc, poc! Ca un deget care bate-n coperiş. M anole, nu crezi oare că însuşi timpul zoreşte? — Da, inimă ne trebuie — rece! Şi mai ales ţie — sânge rece de şarpe sau serafim . Sufletul unui om clădit în zid ar ţine laolaltă încheieturile lăcaşului până-n veacul veacului. Nu vrei să pui odată capât acestei griji? Ce e trupul ăsta? Râia su fletu lu i. Făptuieşte, nu cumpăni! Sufletul iese din trupul hărăzit viermilor albi şi păroşi şi intră învingător în trupul bise- ricii, hărăzit veşniciei. Pentru suflet e un câştig. Manole, fă-ţi cruce largă şi picură-ţi pe inimă ceara aceasta topi- tă: numai jertfa cea mare poate să ajute! 214
  • 8. MANOLE: Din singurătate am purces să clădesc, dar, veşnic in vuiet şi larmă ropotul de copite subpământene vine cu noaptea — şi în vârtej cărămidâ de cărămidă se sfarmă. Cu uitătură din altă lume tu îmi şopteşti aceeaşi povaţă: jertfa! Ci eu, părinte, nu pot, nu vreau şi nu pot!! Pentru a fi bun de-o ispravă atât de întunecată, trebuie să fi clădit mai puţine altare decât Manole, şi trebuie să fi fost cel puţin un an călău la curtea dom- nească. Inima mea speriată nu e pentru asemenea fapte. Biserica mi se cere, jertfa mi se cere. 0 , părinte, cât e de greu. N icăiri gândul nu încetează să se frământe. Când văd copaci îm i zic: iată copaci — sprijin porţilor. Şi stau şi privesc. Cer albastru când văd, îmi zic: de ce nu vrea fapta să mi-o binecuvânte?! Şi mă ridic şi mă uit. — P retutindeni pasul mi-1 aud în biserică crescând subt răsunetul bolţilor. în Câmpul Duminicii i-aud clopotele. Pe şes o văd întoarsă în apa morţilor. — înălţarea ei veşnic întârzie şi pământul se scutură. Nimic nu ajută — ce să fac? Totul a fost în zadar — ce începem? încă de-o mie de ori, lucrare de nebun înainte îm i flutură. Până la sfârşitul zilelor, încă o dată şi încă o dată, de nenumărate ori în deşert şi iar în deşert! Nu, din chinul acesta nu voi scăpa nici mâine, nici poimâine, şi schelăria nu va rămânea în dreaptă trăinicie pentru catapeteasmă, niciodată!! GÂMAN (scăncind): 0 , o, o! — sufletul meu! MANOLE: Suspină, Gămane, nu numai pentru adânca ta amărăciune, ci şi pentru a noastră, a tuturor deopotri- vă. Că suntem drepţi şi ni se răspunde strâmb. Şi fără nădejde suntem ţinuţi în tinda înfăptuirii. BOGUMIL: Eu mă duc. Cetele de sus să-ţi lumineze hotărârea. în drum mă voi ruga pentru liniştea ta, la întâia cruce. La a doua şi la a treia. 215
  • 9. MANOLE (il opreşte, se cufundă in gânduri): Râmâi incâ. BOGUMIL: Ce e, Manole? Ce cumpâneşti? Ce chib- zuieşti? Ce nu intră in numere? Ce nu se lasă măsurat? MANOLE: Jertfa aceasta de neînchipuit — cine-o cere? Din lumină, Dumnezeu nu poate s-o ceară, fiindcă e jertfă de sânge, din adâncimi, puterile necurate nu pot s-o ceară, fiindcă jertfa e împotriva lor. BOGUMIL: Fireşte, cât timp cântăreştî, aşa este. Pe întâiul nu ţi-I poţi închipui crud, cum pe celelalte nu le inchipui fără de minte. Dar crezi tu oare că măsuri şi înălţimile şi adâncimile sorţii cu plumbul atârnat de sfoară ? Şi dacă întru veşnicie bunul Dumnezeu şi crâncenul Satanail sunt fraţi? Şi dacă işi schimbă obrăzarele înşe- lătoare că nu ştii când e unul şi când e celălalt? Poate că unul slujeşte celuilalt. Eu, stareţ credincîos, nu spun că este aşa, dar ar putea să fie. Şi-atunci toate socotelile minţii stângace sunt fără de rost şi singură stăpânitoare rămâne credinţa sângeroasă, pe care noi oamenii o aducem cu noi din întunecime de veac. Cîne vrea jertfa? întrebările noastre nu răzbat până-n prăpăstiile albastre, de unde ni s-ar putea răspunde, de aceea în nîcî o vorbă de a mea nu vei găsi nici o umbră de întrebare. Noapte bună, meştere. Voi întâlni hotărârea ta la cea din urmă cruce. (îi pune măna pe umăr, aşteaptă.) _ MANOLE (Nu răspunde.) ® BOGUMIL: Noapte bună, meştere! MANOLE (frănt): Noapte bună. — Mi-aşa de greu, părinte. BOGUMIL (lese prin uşa din stânga.) 216
  • 10. SCENA II MANOLE, GĂMAN MANOLE (in picioare Lăngă masă.pune măna pe chipul mic al bicericii): Povara bisericilor şi-o ţine pretutindeni cu umilinţă pâmântul. Grea este ţara de lăcaşuri sfinte. De lemn sau de piatrâ, ele stau neclintite cum e carul cel mare deasupra furtunei. Numai pentru minunea mea nu se găseşte var destul de tare s-o lege, şi piatră necuprinsă de blestem s-o sprijinească subt ceruri. Unde-i piatra, care nu se va clâtina, şi unde-i Zidarul cel mare? Prin pământească alcătuire slăvindu-1, m-am depărtat oare prea mult de el? Trăim în neştire şi poate că totul se-ntâmplă la fel. GÂMAN (sare în panică): Meştere, meştere, meştere! (in cet) Meştere! (Se scutură.) MANOLE (S tă neclintit în tristeţe.) GÂMAN: U-u-uuuu! Se umflă guşile! Scrâşneşte ca din mâsele grozave — ies flăcâri din foi! încăierarea nu se opreşte. Neguri se vânzolesc. Spre noi vârtejurile cresc. întinde-ţi mâinile! îndoaie-ţi genunchii!! E ziua de apoi! Boje moi! Boje mdi! Cine mă trimite de aici? Rămân aici. Manole, lângă tine rămân. (Se trezeşte.) Ce faci, Manole? Nu mai fi trist! Gospodi, pomâlim- sea! Biserica ta astăzi încă nu e nimic — dar cineva ne numără paşii. MANOLE: Da. De jos ni se numără, dar de sus — nu. GÂMAN (priveşte cu uimire bisericuţa): Ce-i biserica ta? Şi ce vor schimonositele, deşiratele şi coclitele? 217
  • 11. Ce g'ânduri, Manole? Cu adevărat de nici un folos nu este să ne tot întrebăm. Meştere, să nu mai tâlcuim . Manole, sunt mai bătrân decât... Manole, de sfârşit nu sunt departe. Meştere — biserica ta, mă vreau clădit în ea, euî Sufletul meu s-o tot ocolească, abia şoptind şi abia mişcându-se, ca o boare bătrână şi fără de moarte. MANOLE: Totul e în zadar. Tu eşti zmeul meu nebun şi sfânt. Culcă-te, sau întoarce-te iar. întoarce-te iar, de unde ai venit. în pădurile cu bărbi şi cu iezere — e locul tău, unde sălbăticiuni îşi bagă botul în sicriul apelor. în bruma ochiului vârsta ţi-e scrisă şi-n glas! N um eri muit peste o sută de ani? Zmeule, pădurosule, bunule, ce înseamnă puţinul că ne dăruim pe noi alături de jertfa cea mai mare, ce ni se cere? Şi ni se cere jertfa cea mai mare. Culcă-te şi dormi. GÂMAN: Dorm, dorm. Cu urechea pe sorbu l pă~ mântului. (Se culcă iar in colţ, scâncind.) MANOLE: Dormi numai, dormi, că eu rămân de pază. (Se aşază la masă.) înâuntru un gol se deschide — mâhnire fără întrebări. Deasupra întuneric se-nchide — deznădejdea nesfârşite- lor încercări. Mi se mistuie somnul şi sângele. A r trebui să-nchid ochii, dar pleoapele de lume nu mă despart. Lăun- tric, un demon strigă: clădeşte! Pământul se-m potriveşte, şi-mi strigă: jertfeşte! Ah, Doamne, totul e încă neîntre- rupt. Jos, apele se răscoală împotriva pietrelor reci. Sus, stihiile se ridică împotriva legii de veci. în adânc, vifore prind să necheze. Nici o încercare nu vrea să-nceteze. Visul s-a tot depărtat spre veşnicul niciodat’. (Intră Mira.j 218
  • 12. SCENA III MANOLE, MIRA, GĂMAN MIRA (vin e din dreapta, apare in uşă într-o simplă căm aşă lungă, albă, desculţă): Manole, pot sâ viu? MANOLE: Vino, Mira, vino. MIRA: Nu raai e nimeni aici? MANOLE: Stareţul a plecat. MIRA: Şi mătăhala? MANOLE: Doarme. MIRA: Să viu? MANOLE: Vino. MIRA (vin e în odaie): Nesuferitul acela, bine c-a ple- cat! Ce-aţi tot vorbit? (Stinge, sărind.pe rănd, lumănările.) Atn tras cu urechea la voi, dar n-am prea înţeles... când şi când câte-un cuvânt... deznădejde... Paraclit... socoteli... zidu ri... credinţă... suflet... (La fiecare cuvănt suflă căte-o lumânare şi o stinge ştrengăreşte.) Păm ânt... N u vreau să mai ştiu nimic de toate astea... Ce încurcătură de graiuri! Om să fii — să înţelegi ceva. MANOLE: Vino, Mira. Nu le stinge pe toate. MIRA: Pentru noi lumina cea din colţ ajunge. — Nu crezi? (Se aşază ta el pe genunchi şi şi bagă măna in părul lui.) M eşterul meu era pe cale să se certe cu cerul? MANOLE (O priveşte lung.) MIRA: Şi te-ai dat la descântece — uite, ai presărat nisip pe pergamente. MANOLE: E din cojocul lui Gâman. Când se scutură ies din el colb şi nisip ca dintr-o vânturătoare. 219
  • 13. MIRA: E grozav. (Suftă de ta distanţă »prt tingura tumănare ce a mai rftma* aprinsă pe ma»A.) MANOLE: N-o stinge. MIRA (Ia măna lui Manole şi acopere cu ea muctU iumânării. Lumânarea se stinge.):Vreau să nu mai viseti. Ce ţii lumânările tot aprinse? MANOLE: Voiara să lumineze ferestrele, păzitorii să găsească drumul in noapte. MIRA: E târziu? MANOLE: După cântatul buimac al cocoşilor — mie. zul nopţii. MIRA: După oiştea carului mare trebuie să fie mult mai târziu. Noapte de noapte, stareţul te ţine de vorbă. Manole, pierzi prea mult somn. MANOLE: De şapte ani pierd credinţă, pierd ziduri şi somn. Nici tu n-ai dormit? MIRA: M-am molipsit de neodihna voastră. M-am zvârcolit în cămară. Am ieşit pe prispă. Am intrat. Am ieşit. Mai poate cineva dormi? Namila se tot scutură, ca un munte. Păsările din streşmi stau cu ochii deschişi spre nevăzute primejdii. MANOLE: Eu aici, era să bat cu pumnii in porţile de sus. MJRA: Manole, ştiu. Tu, tu, inimă fără odihnă, gând treaz, visare fără popas. Mai Lasâ zidul. Mai lasă turlele. Rod iarăşi grijile negre? MANOLE: Lângă tine, blestemul nu găseşte cuvânt. MIRA: Fruntea asta nu se mai netezeşte niciodată? Manole, apleacă-te şi surâzi.— Uitâ-te in ochii mei. Ce ascunzi Ln tine? 220
  • 14. MANOLE: Fricâ, Mira. Pricâ de drumnl pe care mâ gâsesc. Câ nu ştiu unde snnt şi unde dnce. Şi nu ştiu dacâ suie, sau coboarâ. Şi nu ştiu dacâ m-apropiu, sau mă depărtez. Ce bine câ eşti aici. Tu inceput şi sfârşit, tu total. MTRA: Meşterul meu — visează. Pentru d femeia adusâ de peste apă nu e tocmai totul, dar sâ zicem jainătate din tot. Cealaltă jumătate e ea. (Amtă tpre bisericuţă.) Şi cu drept cuvânt. — Las’, îas’, nu tăgădui! Nu mă supăr deloc că mâ pui in cumpănă cu minunea asia infri- coşată de puteri. MANOLE: între voi două nici o deosebire nu fac, pen- tru mine sunteţi una. MIRA ( şagalnic): lată pentru ce in fiecaxe dimineaţă zic: ce bine că nu vrea să se inalţe! MANOLE: Gândeşti că prea mult m-aş duce să-mbrăţăşez piatra, nu-i aşa? Şi că ziua mi-aş pierde-o mângâind bolţile. Te temi că noaptea mea ar fi o veşnică odihnire pe trepţi, iar turla sabie intre mine şi tine. MIRA: Astea n-ar C pricină de griji, dar s-ar putea intâmpla într-o zi, pe ea s-o numeşti Mira — iar pe mine — biserica ta. Şi zăpăceala ar fi cumplitâ — ha, ha! MANOLE: Lâcaşul — prilej neintrerupt ar fi pentru tine — de răutate şi joc. MIRA; Nu, meştere, iacâ glumesc. (Se uită la amănunteU btseriâL) întoarce-ţi puţin jucăria... să văd şi turiele... Aşa, incâ puţin, in cealaltâ parte. — Ştii, de multe ori mă gândesc, ce-ar fi dacă niciodată, dar nu! Lăcaşul acesta odatâ va sta — deocamdată stă numai pe masă — într-o zi va sta însâ şi intre dealuri. 221
  • 15. Priveşte aici, m
  • Related Search
    We Need Your Support
    Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

    Thanks to everyone for your continued support.

    No, Thanks