12

Description
.

Please download to get full document.

View again

of 17
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 0 | Pages: 17

Extension: PDF | Download: 0

Share
Transcript
   RECENZII    MARIA LARIONESCU, IOAN MĂRGINEAN, GABRIELA NEAGU, Constituirea clasei mijlocii în România , Bucureşti, Editura Economică, 2006 În România, ca şi în celelalte ţări foste comuniste, reformele şi transformările postcomuniste au generat restructurarea de clasă, proces care s-a desfăşurat permanent, încă de la începutul anilor ’90, concomitent cu criza, restructurarea şi privatizarea industriei, agriculturii şi serviciilor. Procesul transformării structurale a claselor sociale se desfăşoară permanent; dar în societăţile fără disfuncţii majore, fără treceri de la un sistem la altul, de la un regim politic la altul în urma unor conjuncturi interne şi internaţionale speciale, transformarea structurală a claselor sociale este vizibilă la intervale mai mari de timp şi este rezultatul transformărilor economice, ocupaţionale, de venituri, transformări inerente în desfăşurarea istorică firească a societăţii. În România, amploarea şi rapiditatea transformărilor de la sfârşitul anilor ’80 au bulversat, mai întâi, structura de clasă formată în perioada comunistă. Cercetătorii şi-au focalizat preocupările pe efectele vizibile, imediate ale transformărilor, precum şomajul şi sărăcirea unor categorii mari de  populaţie. Totuşi, încă de la începutul anilor ’90 s-a invocat necesitatea formării unei clase mijlocii în România. Trebuia însă să se ajungă la un anumit nivel al transformărilor şi al acumulărilor de efecte ale transformărilor pentru a fi evidentă necesitatea abordării explicite de către cercetători a noii structuri de clasă. În acest context se situează apariţia cărţii Constituirea clasei mijlocii în România . Cartea abordează trei mari probleme: I . Problema teoretică a definirii claselor sociale, inclusiv a clasei mijlocii, în literatura de specialitate internaţională şi internă; II . Formarea şi evoluţia din perspectiva istorică a clasei mijlocii româneşti, în contextul situării spaţiului românesc în ciclul est-european al naşterii şi dezvoltării capitalismului; III . Clasa mijlocie actuală din România, în cadrul resconstrucţiei sociale post-comuniste. I . Problema teoretică a definirii claselor sociale în general şi a clasei mijlocii este – aşa cum se arată explicit – dificilă, plină de ambiguităţi. Sunt analizate pe larg cele două contribuţii majore la definirea clasei sociale, respectiv a lui Karl Max şi a lui Max Weber. Punctul de vedere al acestora este completat şi de prezentarea altor  puncte de vedere. Problema fundamentală a definirii clasei sociale este criteriul de definire: proprietate, avere, venit, relaţii de piaţă, ocupaţie, funcţie, interese, putere ş.a. Din perspectiva criteriilor de definire, un loc special este acordat în carte ocupaţiei şi educaţiei. Contribuţiile româneşti la fundamentarea teoretică a clasei mijlocii pe care autorii la enumeră şi le analizează sunt: programul paşoptist, Ştefan Zeletin, C. Dobrogeanu-Gherea, proiectul poporanist şi ţărănist reprezentat, în primul rând, de C. Stere şi V. Madgearu, C. Rădulescu-Motru şi Şcoala sociologică de la Bucureşti întemeiată de Dimitrie Gusti. Pentru perioada comunistă, autorii remarcă faptul că abordarea structurii de clasă este prezentă mai ales în anumite etape şi cu anumite particularităţi. În realitate – aşa cum spun şi autorii – s-a  produs o profundă destructurare a structurii de clasă, s-a devalorizat capitalul economic privat şi s-a  produs disoluţia clasei mijlocii, ca urmare a măsurilor şi reglementărilor legislative iniţiate de autorităţile comuniste, în conformitate cu programul lor ideologic. CALITATEA VIEŢII, XVIII, nr. 1–2, 2007, p. 175–191   RECENZII 2 176 II . A doua mare problemă abordată în carte este formarea şi evoluţia din perspectiva istorică a clasei mijlocii româneşti. Prezentarea formării şi evoluţiei istorice a clasei mijlocii româneşti se face pe  baza unor autori şi lucrări consacrate, şi nu generează pentru cititor întrebări suplimentare. Analiza spaţiului social românesc în care s-a format capitalismul şi clasa mijlocie nu este delimitat, cititorul român subînţelegând că este vorba de Moldova şi Ţara Românească (există o singură trimitere explicită la unele particularităţi ale celor două provincii, la p. 45). Când analiza continuă cu perioada interbelică,  prezentarea unor date referitoare la categorii ale clasei mijlocii (pp. 52–54) nu este însoţită de precizarea dacă datele se referă la Vechiul Regat sau la Noul Regat (după unirea cu Transilvania), în condiţiile în care Transilvania venea cu particularităţi economice şi sociale ale evoluţiei sale istorice. Perioada comunistă este analizată din perspectiva destructurării clasei mijlocii, pe fondul (specific societăţilor „blocului comunist”) unei noi abordări a structurii sociale după modelul „două clase, o pătură” (respectiv clasa muncitoare, ţărănimea şi pătura intelectualităţii). Prezentarea destructurării clasei mijlocii la începutul perioadei comuniste şi a instituţionalizării capitalului politic (cu consecinţe în planul structurii de clasă) reuşeşte să creeze o imagine completă şi clară asupra a ceea ce s-a întâmplat în societatea românească în acea perioadă. Celelalte două teme abordate ale  perioadei comuniste, respectiv identificarea unor segmente de clasă mijlocie şi omogenizarea socială, sunt însoţite de o oarecare ambiguitate.  – Segmentele clasei mijlocii din perioada comunistă identificate („noua clasă mijlocie a  birocraţiei comuniste” şi „intelectualitatea şi tehnocraţia – noua clasă mijlocie în societatea comunistă”)  par suspendate într-un spaţiu social cu o structură de clasă neprecizată şi care nu este aceea a „două clase şi o pătură”, dar nu ştim care este.  – Generează unele întrebări şi problematica omogenizării sociale: acesta este, în primul rând, un concept inventat în deceniile opt şi nouă (p. 110); conceptul a orientat studiile şi cercetările: au existat studiile ideologice, care popularizau ideile din documentele de partid, precum şi „cercetări  propriu-zise bazate pe o evidenţă empirică constând din anchete, interviuri-observaţii în unităţile industriale, agricole, de învăţământ etc.”. Rezultatele cercetărilor de omogenizare socială „au depăşit, de regulă, specificaţiile indicative ale ipotezelor derivate din programele ideologice”. Cercetările au contribuit la edificarea unei teorii mai suple a structurii sociale şi, în acelaşi timp, mult mai realiste, dezvăluind procese precum migraţia şi mobilitatea socială, evoluţia structurii socio-ocupaţionale, funcţiile sociale ale intelectualităţii, inegalităţi de status ş.a. (pp. 111–112). Am încercat să fac o sinteză clară a acestei părţi a lucrării (nu ştiu cât am reuşit), dar preferam confirmarea/infirmarea explicită a omogenizării sociale, în condiţiile în care fuseseră identificate segmente ale clasei mijlocii. III . Dacă abordările din perspectiva istorică pot să intereseze numai o parte dintre cititori, tranziţia postcomunistă şi renaşterea clasei mijlocii constituie un subiect de interes pentru orice cercetător în domeniu. Demersul, în carte, începe cu problematica proprietăţii şi se sfârşeşte cu precizări în ceea ce  priveşte proprietatea, deşi în identificarea clasei mijlocii nu este luată în considerare proprietatea. „Cea mai mare provocare pentru reforma socială din România este legată de capacitatea reformelor de redistribuire a proprietăţii publice de a schimba statutul de dependenţă economică a individului (…) cu unul de independenţă economică, conferindu-i, în acelaşi timp, atributele de libertate de acţiune, iniţiativă, simţul riscului, responsabilitate” (p. 115). După aceste precizări-cadru se face o analiză critică a reformei întreprindeilor din România după 1989 şi, implicit, a privatizărilor lor: caracterul predominant etatist al administrării FPS şi FPP, lipsa de transparenţă a conducerii fondurilor, constrângeri structurale impuse de cele 30 de procente acordate FPP şi evoluţia lor ulterioară, normele organizaţiilor rezultate din privatizare care limitau restructurarea resurselor umane sau restricţionau formarea de intermediari ca să faciliteze concentrarea proprietăţii. Aprecierea este critică şi în ceea ce priveşte modalitatea de restituire a pământurilor către foştii  proprietari, în relaţie cu consecinţele restituirii, proces care a avut un impact ambivalent asupra formării şi dezvoltării clasei mijlocii rurale.  3 RECENZII 177 Concluzia autorului este că „prin restructurare economică şi privatizare nu s-au obţinut decât în foarte mică măsură elemente care ar fi putut să potenţeze dezvoltarea clasei mijlocii legată de  proprietate” (p. 118). Continuând demersul privitor la renaşterea clasei mijlocii în postcomunism, autorul acestei părţi a cărţii face următoarele precizări: spune că „au fost identificate două mari fluxuri de acces la clasa mijlocie. Pe de o parte este vorba de deţinerea de către o persoană (familie) a unor proprietăţi semnificative , astfel încât acestea să se poată constitui în mijloace de existenţă , dacă nu exclusive, cel puţin parţiale . Pe de altă  parte, sunt implicate îndeplinirea unor funcţii importante  în sistemul ocupaţiilor şi cărora le corespunde şi un nivel relativ înalt al veniturilor (salarii şi alte beneficii)” (p. 120). Referindu-se la proprietate, autorul afirmă că „abia după 1990, prin restabilirea dreptului de  proprietate, a reînceput să se activeze această sursă de constituire a clasei mijlocii, fără a produce  însă efecte notabile  până în prezent” (p. 121). În continuare, se afirmă că „autoidentificarea populaţiei cu clasa mijlocie este larg răspândită în ţara noastră. O astfel de identificare se face cu precădere pe considerente legate de ocupaţii specifice şi pregătire şcolară înaltă…” şi aici este principala sursă de alimentare a clasei mijlocii în viitor, într-o societate a cunoaşterii (p. 121). Dintre cele două surse de recrutare a clasei mijlocii,  proprietatea (averea) şi ocupaţia (munca), ocupaţia (munca) are un efect mult mai important decât  prima. „Până în prezent proprietatea nu s-a structurat (diferenţiat) în suficientă măsură la nivelul  populaţiei, chiar dacă procesul de privatizare a intrat în etapa finală” (p. 140). Ca urmare „se admite că din punct de vedere ocupaţional sunt întrunite elemente importante care să permită identificarea clasei mijlocii în România”. Luând în consideraţie criteriile de diferenţiere ocupaţională, în opinia autorului, clasa mijlocie din România este formată, în prezent, din cinci grupe ocupaţionale: 1) funcţii de conducere; 2) specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice; 3) tehnicieni, maiştrii şi asimilaţi; 4) funcţionari administrativi; 5) lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi. Generează însă o oarecare nedumerire următoarea afirmaţie: „Dacă am ataşa la clasa mijlocie şi muncitorii , şi agricultorii înalt calificaţi , care au cel puţin studii liceale, la volumul clasei mijlocii s-ar mai adăuga…” (p. 146). Se simte nevoia unei precizări, respectiv dacă în opinia autorului, din clasa mijlocie mai fac parte şi muncitorii şi agricultorii „înalt calificaţi”. Într-un alt paragraf autorul spune: „Probabil că dacă am avea posibilitatea să adâncim analizele şi pentru celelalte grupe de ocupaţii care şi ele alimentează într-o oarecare măsură  clasa mijlocie (meşteşugari, lucrători calificaţi şi agricultori) am constata…” (p. 147). Analiza compoziţiei clasei mijlocii este completată prin referirile la domiciliu, sex, status ocupaţional, activităţi ale economiei naţionale; o analiză distinctă se face educaţiei ca generator al clasei mijlocii, pornind de la ideea că diploma şcolară înseamnă, pe lângă cunoştinţe, capacităţi şi aptitudini, şansa  de a accede la diferite niveluri ale ierarhiei sociale. Din perspectiva relaţiei educaţie – structură socială se afirmă că „dintre toate clasele sociale, clasa mijlocie este cea care s-a sprijinit în cea mai mare măsură pe capitalul educaţional pentru ocuparea, menţinerea şi transmiterea poziţiilor sociale ale urmaşilor săi” (p. 152). Pe aceeaşi direcţie, autorul concluzionează: „Date fiind însă particularităţile socio-economice şi politice ale României, dimensiunea cultural-educativă este, cel puţin pentru moment, dominantă la nivelul clasei noastre mijlocii” (p. 153). „Considerăm că rolul capitalului economic în  procesul de formare a clasei mijlocii şi apoi transmiterea acestuia urmaşilor săi, îşi va face simţită  prezenţa în momentul în care noua clasă mijlocie din România va creşte ca pondere” (p. 168). Faţă de consideraţiile autorului privind proprietatea (averea) în raport cu clasa mijlocie actuală din România, fac unele comentarii:  – Nu se pune problema ca cei care deţin capital economic suficient de mare să constituie singuri o clasă mijlocie puternică („cei care deţin capital economic sunt mult prea puţini pentru a se constitui singuri într-o clasă mijlocie puternică”) (p. 168). În condiţiile României (şi nu numai), cei ce deţin capital economic pot constitui doar un segment al clasei mijlocii, alături de segmentul rezultat din ocupaţie şi educaţie, sau capitalul economic împreună cu capitalul cultural pot genera un segment (puternic) al clasei mijlocii.  – Stadiul formării clasei mijlocii şi identificarea segmentelor sale nu trebuie (obligatoriu) corelată cu privatizarea şi stadiul acesteia, chiar dacă într-adevăr privatizarea nu şi-a adus o   RECENZII 4 178 contribuţie semnificativă la formarea clasei mijlocii în postcomunism. Acumularea de proprietate (avere) a urmat propriul drum pentru cei ce au avut capital economic, dar mai ales capital social şi oportunităţi.  – Chiar dacă datele statistice nu demonstrează acumularea semnificativă de proprietate care să fundamenteze apartenenţa la clasa mijlocie, cercetări calitative în diverse comunităţi, grupuri, categorii de populaţie pot demonstra existenţa şi vizibilitatea acumulării de proprietate, precum şi dobândirea de deprinderi şi mentalităţi antreprenoriale şi manageriale, chiar dacă distribuite inegal în teritoriu, în funcţie de zone şi tipuri de localităţi; în această direcţie, urmărirea pieţei pământului şi a  pieţei imobiliare poate furniza informaţiile necesare.  – În evoluţia postcomunistă, societatea românească nu poate ocoli proprietatea pentru fundamentarea apartenenţei la clasa mijlocie, chiar dacă nu mai reface traseul istoric din ţările capitaliste dezvoltate sau din România. Iar acumularea şi concentrarea de proprietate este un proces în curs de desfăşurare în România. În prezentarea cărţii nu am enumerat şi prezentat toate capitolele şi toate problemele analizate. Pentru cei ce vor să ştie şi să înţeleagă subiectul clasei sociale în general, clasă mijlocie în spaţiul românesc, este necesar să citească această carte interesantă şi valoroasă, scrisă de două personalităţi recunoscute în domeniu (Maria Larionescu şi Ioan Mărginean), alături de aceştia aducându-şi o anumită contribuţie şi doi cercetători din tânăra generaţie.  Laureana Urse   CĂTĂLIN ZAMFIR, LAURA STOICA (coord.), O nouă  provocare: dezvoltarea socială , Iaşi, Editura Polirom, 2006, p. 370 Societatea românească se află într-un continuu proces de schimbare socială. Au fost elaborate şi se elaborează strategii, planuri de acţiune, s-au desfăşurat şi se desfăşoară programe şi proiecte de dezvoltare atât naţionale, cât şi internaţionale. În acest context, paradigma dezvoltării sociale poate constitui un element de coerenţă în dezvoltarea societăţii, iar apariţia lucrării O nouă provocare: dezvoltarea socială, reprezintă un moment important în promovarea acestei noi orientării în ştiinţă. Volumul O nouă provocare: dezvoltarea socială  a fost coordonat de Cătălin Zamfir şi de Laura Stoica şi a apărut în anul 2006, la Editura Polirom, în seria Collegium, Sociologie-Antropologie. Volumul cuprinde studii realizate în urma implicării autorilor în programe de dezvoltare socială la nivel naţional, sectorial sau local, intenţia publicării volumului fiind de „a iniţia o  preocupare şi a motiva un interes pentru reflecţia asupra dezvoltării sociale şi a rolului sociologiei în acest proces, a investiga germenii paradigmei dezvoltării sociale” (C. Zamfir, 2006, p. 7). La realizarea acestei lucrări au participat numeroşi autori aparţinând mai multor instituţii de cercetare şi universitare: Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (Academia Română), Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială (Universitatea Bucureşti), Comisia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Universitatea din Oradea. Alături de coordonatorii volumului, Cătălin Zamfir şi Laura Stoica, au mai participat la scrierea acestuia următorii autori: Elena Zamfir, Ilie Bădescu, Maria Larionescu, Mircea Maliţa, Vladimir Pasti, Mălina Voicu, Bogdan Voicu, Daniel Arpinte, Sergiu Bălţătescu, Ana Bleahu, Cosmin Briciu, Liviu Chelcea, Monica Constantinescu, Adrian Dan, Cristina Doboş, Elena
Similar documents
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks